Categorii
Celule stem

Descoperă celulele stem, în cifre!

Life Solutions – reprezentanta exclusivă în România a experimentatei bănci de celule stem Vita 34 – vă invită să descoperiți mai multe despre ce înseamnă celulele stem, la nivel mondial. Dar și despre contribuția Vita 34 la cercetarea aplicațiilor celulelor stem și nu numai. Așa că am adunat laolaltă câteva cifre relevante și interesant legate de celulele stem:

  • 1 din 7 persoane care are vârsta în jurul celei de 70 de ani are nevoie de terapie cu celule stem. Probabilitatea crește cu înaintarea în vârstă.
  • 1978 este anul în care au fost descoperite celulele stem.
  • 80 de boli standardizate pot fi tratate cu ajutorul terapiei cu celule stem.
  • 22% dintre transplanturile cu celule stem sunt făcute la pacienți care au sub 18 ani.
  • 500 de transplanturi cu celule stem au fost efectuate, până acum, la nivel mondial. Dintre ele, 35.000 au folosit probe eliberate de bănci publice și 1.500 – probe eliberate de bănci private (printre ele, și 34 de probe eliberate de Vita 34 și aplicate în studii clinice, terapii standard și experimentale).
  • Peste 1.300 de studii clinice legate de tratamentele cu celule stem extras din sângele cordonului ombilicat sunt înregistrate la clinicaltrials.gov.
  • 4,7 milioane de bănci de celule stem care stochează sânge din cordonul ombilical – acesta este numărul existent la nivel mondial. Dintre acestea, 4 milioane sunt bănci private (printre ele, și Vita 34).
  • Peste 215,000 de clienți din Germania și alte 28 de țări își stochează probele de celule stem recoltate la naștere în banca Vita 34, investind în sănătatea copiilor lor.
  • 80% dintre probele de sânge din cordonul ombilical folosite în întreaga lume pentru transplant autolog (care folosește propriile celule stem) au fost utilizate în cadrul medicinei regenerative.
  • Locul 1 în țările vorbitoare de limbă germană, Locul 2 în Europa și Locul 10 în lume – acestea sunt pozițiile pe care se plasează banca Vita 34.
  • 15,000 de ginecologi și 2.000 de clinici colaborează cu Vita 34, la nivel mondial. În Germania, colaborează cu 95% dintre centrele de naștere.
  • 34 de transplanturi efectuate cu probe eliberate de banca Vita34.
  • Singura bancă de celule stem din Germania care are și bancă publică – Vita 34.
  • Singurul reprezentant al băncii Vita34 în România este Life Solutions!

Life Solutions este autorizată de către Agenția Națională de Transplant pentru importul și exportul sângelui și țesutului din cordonul ombilical.
Un consultant Life Solutions te poate ajuta oricând cu mai multe informații și răspunsuri la întrebările legate de stocarea celulelor stem, la [email protected]. Lasă-ți grijile în banca Vita 34 și bucură-te de viață!