Categorii
Celule stem

Un tratament revoluționar: undele sonore transformă celulele stem în oase

Atunci când vine vorba de regenerarea sau înlocuirea țesutului osos pierdut în urma bolilor, lucrurile sunt complicate și de cele mai multe ori foarte dureroase. Într-un nou studiu, o echipă de cercetători australieni au descoperit o modalitate relativ simplă de a face celulele stem să se transforme în celule osoase într-un mod rapid și eficient, folosindu-se de unde sonore la frecvențe înalte.  

Noi, Life Solutions aducem în exclusivitate în România cea mai experimentată și acreditată bancă de celule stem din Germania, Vita 34. Cu o experiență de peste 20 ani, peste 230.000 probe stocate și 47 de probe cu celule stem eliberate și aplicate în terapii standard, studii clinice și terapii experimentale, Vita 34 este singura bancă privată de celule stem, din Germania, care are și bancă publică. Fondată în 1997, în Leipzig, Germania, Vita 34 este prima bancă privată de sânge din cordonul ombilical înființată în Europa. După cum știi, Life Solutions te ține la curent cu cele mai noi informații din domeniul tratamentelor cu celulele stem.

Așa cum știm deja, celulele stem au un imens potențial medical, pentru că ajută la regenerarea țesuturilor de diverse tipuri din corp. Însă, până acum, țesutul osos s-a dovedit a fi unul cu care este dificil să lucrezi. Oasele apar dintr-un anumit tip de celule stem, cele mezenchimale, care se găsesc în mare parte în măduva osoasă. Colectarea acestora reprezintă o procedură dificilă, iar apoi transformarea lor în celule osoase e dificil de realizat la scară largă, așa cum e nevoie de obicei.

Dar cercetătorii de la universitatea australiană RMIT au descoperit un mod rapid și simplu de a face ca celulele stem mezenchimale să se transforme în celule osoase. Studii anterioare au sugerat că vibrațiile provocate de unde sonore pot induce diferențierea celulelor, dar acest proces dura în general în jur de o săptămână, iar rezultatele nu erau destul de bune pentru a folosi această terapie. Experimentele fuseseră însă limitate la unde sonore de frecvență joasă, iar cercetătorii credeau că frecvențele înalte nu vor reprezenta o mare îmbunătățire. Dar echipa RMIT a decis să cerceteze totuși utilitatea frecvențelor înalte ale undelor sonore, iar studiul lor a fost publicat în jurnalul de specialitate „Small”.

Echipa a utilizat un microchip care producea unde sonore în zona MHz și care le direcționa spre celule stem mezenchimale într-o placă de cultură celulară în care se găsea și ulei de silicon. Au descoperit că tehnica optimă este de a expune celulele la semnale de 10 MHz timp de 10 minute pe zi, cinci zile la rând, iar aceasta a crescut nivelurile unor markeri care indicau că celulele stem se transformau în celule osoase.

„Putem folosi undele sonore pentru a aplica fix câtă presiune e nevoie, în locurile potrivite ale celulelor stem, pentru a declanșa procesul de transformare”, spune Leslie Yeo, co-cercetător principal al echipei care a efectuat studiul. „Dispozitivul nostru e ieftin și simplu de utilizat, așa că  ar putea fi adaptat pentru tratarea unui număr mare de celule în mod simultan – ceea ce e vital pentru construirea de noi țesuturi”, a adăugat ea.

Odată ce celulele stem au început să devină țesuturi osoase, ele pot fi injectate în corp în zona unei boli sau a unei răni, sau lipite de un implant, gata de a crește oase noi. Echipa spune că astfel nu va mai fi nevoie de medicamente care să stimuleze celulele stem să facă acest lucru, iar procesul e mai rapid și mai eficient.