Categorii
Sfaturi pentru gravide

Cinci căi de a depăși depresia post-partum, care fac bine și copilului

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că 15% dintre femei suferă de depresie la un anumit moment pe parcursul vieţii.

Depresia este o tulburare mentală obişnuită, caracterizată de tristeţe persistentă şi de pierderea interesului pentru activităţile cotidiene, însoţite de o incapacitate de a desfăşura activităţi zilnice, timp de cel puţin două săptămâni

În timp ce tratamentele tradiționale pentru această problemă includ o serie de medicamente cu numeroase efecte adverse pentru mamă și copil, există și terapii alternative cu efect dovedit științific ce pot fi folosite în cazuri ușoare până la moderate.

Life Solutions, reprezentantul din România al celei mai experimentate și acrediate bănci de celule stem din Germania, anume Vita 34, este alături de proaspetele mămici cu informații despre această afecțiune tot mai prezentă în rândul femeilor care au născut recent.

Terapia cu lumină

Expunerea la lumina naturală şi la alte forme ale luminii cu spectru total este eficientă în ameliorarea unor afecţiuni precum depresia, insomnia, migrenele şi sindromul premenstrual. Folosirea luminii naturale şi a altor surse de lumină a demonstrat că poate avea efect în reglarea ritmului natural al organismului. Acest lucru se explică prin faptul că ritmul cicardian al organismului  este reglat de glanda pineală. Aceasta este afectată de prezenţa sau de absenţa

luminii, fiind responsabilă de controlul anumitor funcţii precum producţia de hormoni, temperatura corpului şi ciclul somn-veghe.

Un studiu publicat în noiembrie 2015 în jurnalul JAMA Psychiatry, citat de csid.ro, arată că 50% din persoanele care au primit tratament cu lumină şi cu pastila placebo au înregistrat o îmbunătăţire de 50% sau mai mult a stării de spirit. În timpul studiului de opt săptămâni, cercetătorii au împărţit 122 de oameni în patru grupuri. Oamenilor din primul grup li s-a dat o cutie cu lumină fluorescentă şi li s-a spus să o activeze timp de 30 minute imediat după ce ce

trezesc în fiecare zi. Aceştia au primit şi Prozac. Cei din al doilea grup au fost supuşi aceluiaşi tratament cu lumină, dar li s-a dat şi placebo. Celorlalte două grupuri li s-a administrat doar medicație placebo. Cercetătorii au descoperit că 76% din cei care au primit tratamentul cu lumină şi antidepresivul au înregistrat o îmbunătăţire de 50% sau mai mult. Acest nivel de îmbunătăţire a fost observat doar la 50% din cei care au primit tratamentul cu lumină şi cu pastila placebo, la 33% din cei care au primit dispozitivul şi pastila placebo, precum şi la 29% din cei care au primit antidepresivul şi dispozitivul placebo.

Cântați nou-născutului dumneavoastră

Un studiu publicat în anul 2018, în British Journal of Psychiatry, subliniază faptul că pentru a trece peste anumite simptome, femeile trebuie să le cânte copiilor. Terapia muzicală a fost adesea folosită pentru a trata depresia, anxietatea și a reduce intensitatea durerilor în special la pacienții care trec prin tratamente oncologice. De asemenea, Rosie Perkins, unul dintre cercetători, este de părere că sprijinul societății ameliorează simptomele depresiei post-partum și cântatul în grup face o persoană să fie mai fericită, fiind benefic și pentru dezvoltarea creierului bebelușilor.

Practicați Yoga, tehnici de meditație și dans

Yoga și meditația sunt activități care permit persoanelor ce le practică să pătrundă adânc în interiorul lor, să reflecteze, să se autoanalizeze și să se organizeze mai bine. Acestea ajută la o mai mare rezistență a organismului la stres și la oboseală, la o autocunoaștere mai profundă și o relaxarea a corpului și a minții. Dansul este cunoscut pentru că face corpul să producă serotonină, hormonul fericirii, îmbunătățind starea de spirit.

Psihoterapia

Psihoterapia poate fi recomandată ca unic tratament în cazul depresiilor uşoare. În funcţie de tipul depresiei şi de personalitatea proaspetei mămici, tratamentul apelează la mai multe tipuri de terapii: cognivita, interpersonală, comportamentală, orientare psihanalitică, terapii familiale. Eficacitatea psihoterapiei este larg recunoscută, fiind ideală în cazul persoanelor care nu pot lua medicamente şi aducând mari îmbunătăţiri în viaţă pacienţilor.

Schimbarea stilului de viaţă al proaspetei mămici

După ce au dat naștere, mamele care simt că sunt afectate de o depresie sunt sfătuite să apeleze la familie şi prieteni, să facă voluntariat sau să se înscrie la cursuri care le fac plăcere, cum ar fi cel de alăptat sau de parenting,  suportul social îmbunătăţind modul în care persoanele depresive se reintegrează în societate.

Nu uitați de recoltarea celulelor stem

Totodată, a pune toate lucrurile la punct și că nu a lăsat nimic la voia întâmplării, poate scoate viitoarea mamă din starea de preocupare și anxietate legate de viitorul copilului. Ceea ce promovează Life Solutions este precauția: e important, din dragoste pentru copii, să stocăm celule stem la naștere, pentru a preîntâmpina posibilele probleme de sănătate viitoare ale acestora. Importanța recoltării celulelor stem este majoră și de aceea Life Solutions este alături de viitorii părinți. Expertii Life Solutions sunt alături de dumneavoastră de la  început, prin consultanță și sfaturi la [email protected].