Categorii
Sfaturi pentru gravide

Somnul odihnitor, cheia pentru o sarcină sănătoasă. Cum îl obținem?

Perioada sarcinii e caracterizată, în general, de o acută stare de oboseală. Corpul depune un mare efort să susțină sarcina, așa că somnul e forte important pe durata celor 9 luni de gestație. Life Solutions – partenerul celei mai experimentate și acrediate bănci de celule stem din Germania – dă cititoarelor sale câteva ponturi pentru un somn odihnitor și benefic atât pentru mamă cât și pentru făt.

Cercetătorii au descoperit că lipsa de somn în timpul sarcinii ar putea afecta o femeie în moduri mai complexe decât epuizarea, iritarea şi lipsa concentrării.

Poziția obișnuită de somn a viitoarei mame nu va mai fi confortabilă din cauza măririi abdomenului, a durerilor de spate, a arsurilor la stomac, respirației sacadate. De asemenea, pe parcursul primului trimestru de sarcină, vezica urinară devine mai leneșă, ceea ce crește producția de urină. Asta duce la nevoia de a se trezi noaptea pentru a merge la toaletă, scrie  Kathy Lee, profesoară la catedra de studii de asistență medicală din cadrul University of California San Francisco, care a studiat cum este afectat somnul pe durata sarcinii.

Pe de altă parte, progesteronul e un hormon care încetinește ritmul obișnuit al femeii și o „înmoaie”, iar unele gravide resimt asta ca oboseală. În cel de-al doilea trimestru, gravida experimentează crampe la picioare pe timpul nopții, ceea ce o va ține de multe ori trează. Sforăitul apare în ultimul trimestru ca o cauză a creșterii în greutate și a congestiei nazale, a mai spus Lee.  Un studiu a arătat că femeile care încep să sforăie când sunt gravide au risc mai mare de hipertensiune arterială și preeclampsie.

Pe lângă influenţa hormonilor, o parte din somnolenţa pe care femeile o simt în prima parte a sarcinii ar putea fi de natură fiziologică: uterul se măreşte şi fetusul creşte, ceea ce, combinat cu creşterea în greutate şi cu retenţa de fluide, fac corpul să lucreze mai din greu pe măsură ce placenta ia formă, fluxul de sânge creşte şi inima bate mai repede.

Cea mai bună poziție de somn pentru gravide

Cea mai bună soluție de dormit pentru o gravidă este pe o parte, ideal pe partea stângă, scrie The National Sleep Foundation din SUA. Dormind pe partea stângă, va crește cantitatea de sânge și nutrienți care ajunge la placentă și, ulterior, la copil. Țineți picioarele și genunchii îndoiți, și puneți o pernă între picioare pentru confort maxim și pentru a ridica presiunea de pe șolduri. O pernă se poate așeza și sub abdomen, atunci când greutatea lui trebuie susținută. Dacă pe timpul nopții simțiți arsuri la stomac, e bine să vă sprijiniți de perne partea superioară a corpului. Aveți grijă ca așternturile și pernele să fie fabricate din materiale hipoalergenice. Somnul odihnitor este vital în sarcină, pe timpul somnului corpul vindecându-se și regenerându-se, scrie The American Pregnancy Association.

Ce poziție este de evitat

Dormitul pe spate: Aceasta ar putea amplifica durerile de spate, agrava problemele cu sistemul digestiv, cu hemoroizii,  tensiunea ar fi mai scăzută iar circulaţia sângelui mai slabă la mamă şi copil. Poate fi rezultatul rezemării abdomenului pe intestine şi pe vasele principale de sânge (aorta şi vena cavă). Nu ar trebui să dormiţi pe spate după săptămâna a 20-a. Atunci când staţi cu burta în sus, greutatea uterului va comprima principalul vas de sânge, vena cava. Aceasta întrerupe fluxul sagvin către copil şi poate să genereze greaţă, ameţeală şi probleme de respiraţie.

Câte ore de somn sunt absolut necesare

Unul dintre studiile lui Lee a descoperit că mamele aflate la prima sarcină care dorm mai puţin de 6 ore pe noapte sunt de 4,5 ori mai înclinate să aibă o cezariană iar durata travaliului ar fi de 10 ore sau mai mult comparativ cu mamele la prima sarcină care dormeau 7 ore sau mai mult.

10 sfaturi pentru un somn odihnitor

Culcaţi-vă când sunteţi obosită, evitaţi cafeina după prânz, expuneţi-vă la soare ziua, aveţi grijă camera să fie pe cât de întunecată posibilă, evitaţi expunerea la lumină albastră noaptea, fiţi activă ziua pentru un somn bun, mâncaţi uşor seara, aerisiți camera înainte de culcare, salteaua și pernele să fie cât mai confortabile, faceţi o rutină relaxantă înainte de culcare (un duş cald înainte de culcare vă va ajuta corpul să se relaxeze şi poate ajuta un gât înţepenit, îmbunătăţind circulaţia şi făcând somnul mai uşor. Minutele de după duş sau baie sunt momentul ideal pentru un masaj cu ulei sau cu un balsam hidratant).

De asemenea, Life Solutions recomandă – pentru un somn fără griji după naștere – recoltarea de celule stem la venirea bebelușului pe lume. De peste 20 de ani, echipa de cercetare și dezvoltare a Vita 34, partenerul german al Life Solutions, formată din medici specialiști, biologi, biochimiști și personal calificat medico-tehnic de prelevare, lucrează în cercetarea celulelor stem recoltate la naștere din sânge și țesut ombilical. Atunci când tratamentele convenționale nu au succes, transplantul de celule stem este tratamentul alternativ ales. Contactați un reprezentant Life Solutions pentru mai multe detalii – https:lifesolutions.ro/recoltare-celule-stem/