Categorii
Sfaturi pentru gravide

Probioticele, un posibil leac pentru grețurile din timpul sarcinii

Potrivit unui nou studiu, câteva dintre cele mai frecvente simptome din timpul sarcinii, precum grețurile, constipația și vomitatul, ar putea fi ameliorate cu ajutorul probioticelor.

Life Solutions,  specialistul german în recoltarea și stocarea celulelor stem la naștere vine în ajutorul tău pentru a te ține la curent cu cele mai noi descoperiri legate de sarcină și viața de părinte și a te sprijini în această călătorie magică. Știm că părinții informați sunt părinți mai puternici și mai bine pregătiți pentru ceea ce îi  așteaptă. Dacă vrei să știi cum să-ți ameliorezi grețurile în timpul sarcinii, citește mai jos! Protejează sănătatea bebelușului tău și alege orice pachet din oferta noastră, pentru recoltarea și stocarea celulelor stem la naștere, profitând de super oferta lunii decembrie.

Un studiu unic până acum realizat de Facultatea de Medicină a universității UC Davis a descoperit că probioticele a putea fi leacul ideal pentru persoanele însărcinate care suferă de simptome frecvent întâlnite precum grețuri, constipație și vomitat. Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul de specialitate „Nutrients”.

Cât de frecvente sunt aceste simptome? Ele afectează în jur de 85% din sarcini, potrivit statisticilor, mai ales în primul trimestru. „Cauzele acestora sunt necunoscute, chiar și în epoca noastră. Există mai multe teorii legate de cauze, dar niciuna dintre ele nu este considerată cauza definitivă”, a spus Albert Liu, cercetătorul principal al studiului, profesor universitar de obstetrică și ginecologie.

„Greața, vomitatul și constipația în timpul sarcinii pot scădea în mod semnificativ calitatea vieții pacientelor. Odată ce ele sunt declanșate, pot deveni dificil de controlat, iat câteodată pacienta trebuie să fie internată la spital”, a adăugat Liu.

Suplimentele probiotice conțin bacterii benefice, dar acestea se găsesc și în iaurt și alimente produse prin fermentație, precum murături. Probioticele susțin comunitatea de bacterii găsite în intestine, iar această comunitate poate fi afectată de nivelurile ridicate de hormoni precum estrogen și progesteron, în timpul sarcinii.

32 de participante la studiu au luat o capsulă probiotică de două ori pe zi, timp de șase zile, și apoi au făcut pauză de două zile. Au repetat acest ciclu timp de 16 zile. Apoi, participantele și-au notat simptomele timp de 17 ori pe zi, care au fost analizate de cercetători. Aceștia au observat că, statistic vorbind, probioticele au redus în mod semnificativ greața – aceasta a afectat femeile însărcinate într-un timp mai scurt cu 16% – și vomitatul – timp redus cu 33%. Probioticele le-au ajutat de asemenea cu alte simptome care le afectau calitatea vieții – oboseala, lipsa poftei de mâncare și dificultățile de a menține o viață socială activă. Și constipația a fost redusă în mod semnificativ.

Studiul a fost inițiat de Dr. Liu după ce le recomandase deja mai multor paciente ale sale probiotice, și acele paciente notaseră că problemele lor cu simptomele clasice din timpul sarcinii au fost diminuate.

Cercetătorii au analizat în același timp și ce bacterii erau prezente în intestinele participantelor și au identificat câteva bacterii care, în număr mare, erau asociate cu grețuri frecvente și puternice la paciente. În același timp, absența unei anumite bacterii stimulate de probiotice în general era corelată cu prezența grețurilor. Studiul a observat și că vitamina E ajută la diminuarea simptomelor luate în vizor.