Să rămâi însărcinată și să crești un copil în pântece, timp de peste nouă luni, nu e deloc așa simplu cum poate ar părea. Corpul tău trebuie să treacă prin multiple schimbări fizice, emoționale și hormonale în acest timp, care-și lasă amprenta asupra organismului tău.
Pentru a trece prin această experiență cu brio și a naște un copil sănătos, mama trebuie să fie într-o stare de sănătate bună. Dacă încerci să concepi un copil imediat după ce ți-ai revenit de pe urma infecției cu Covid-19, s-ar putea să ai parte de câteva provocări și obstacole.
Noi, Life Solutions, specialistul german în recoltarea și stocarea celulelor stem la naștere, venim în ajutorul tău pentru a te susține și a te ajuta să te informezi în călătoria magică a sarcinii și maternității. Știm că părinții care au toate datele necesare sunt părinți mai puternici, mai bine pregătiți pentru ce îi așteaptă și mai relaxați! Dacă vrei să știi cum să îți planifici sarcina dorită după ce ai fost infectată cu Covid-19, citește articolul de mai jos!
Protejează sănătatea copilului tău și alege orice pachet din oferta noastră, pentru recoltarea și stocarea celulelor stem la naștere, profitând de super oferta lunii ianuarie.
În primul rând, să concepi un copil imediat după perioada de revenire după Covid-19 ar putea să pună o presiune considerabilă pe sănătatea ta, dar și a copilului tău. Infecția cu coronavirus nu afectează doar sistemul respirator, ci impactul său poate fi găsit și în alte părți ale corpului, în mare parte din cazuri. De asemenea, multe persoane pot avea simptome legate de Covid-19 și la luni după infecția inițială.
Călătoria sarcinii, care durează peste nouă luni, este și ea o experiență intensă și, dacă organismul tău nu este pregătit să gestioneze schimbările drastice, atunci situația poate atinge un nivel nou de complexitate. Din aceste motive, e bine să aștepți ceva vreme înainte de a plănui o sarcină.
Momentan nu există sfaturi oficiale legate de cât de mult ar trebui să aștepți după recuperare, dar e bine să ai câțiva parametri în minte înainte de a lua o decizie. În primul rând, fii atentă la starea ta de sănătate și asigură-te că nu ai simptome care să fi rămas. Apoi, cel mai bine e să te consulți cu un medic și să acționezi conform cu recomandările sale. Doctorul îți va evalua starea de sănătate și ți-ar sugera ce ar trebui să faci pe mai departe.
Dacă analizele sugerează că organismul tău nu e pregătit să ducă o sarcină la termen, medicul ar putea să-ți prescrie suplimente alimentare, schimbări în dietă, pentru a crește șansele să rămâi însărcinată și a avea o sarcină sănătoasă. De asemenea, probabil îți va recomanda să te vaccinezi după infecția cu Covid-19 și înainte de a-ți extinde familia.
Ce se întâmplă, însă, dacă ești infectată cu Covid-19 în timp ce ești însărcinată? În primul rând, nu intra în panică. Consultă-te oricum cu medicul tău și încearcă să ai grijă de tine cât mai bine. Mănâncă în mod regulat și cât mai sănătos, bea multă apă, fă ceva mișcare, menține contactul cu medicul și încearcă să fii cât se poate de pozitivă în condițiile date.
În ceea ce privește vaccinul și fertilitatea, există mitul potrivit căruia acesta ar afecta fertilitatea părinților. Dar nu există un sâmbure de adevăr pentru acest mit. În același timp, vaccinul nu afectează în mod negativ nici sănătatea copilului tău, potrivit mai multor studii recente.